Parohia "Sfântul Gheorghe Vechi" București

Arhiepiscopia Bucureștilor – Protoieria Sector 3 Capitalã

Tradiţia slovei la „Sfântul Gheorghe“ – Vechi

Posted by Parohia Sf. Gheorghe Vechi pe 21/11/2009

Biserica Sfantul Gheorghe Vechi Bucuresti

Biserica Sfantul Gheorghe Vechi Bucuresti

În centrul Bucureştiului, la 400 de metri sud de Biserica „Sfântul Gheorghe“ – Nou, la începutul Căii Moşilor, fiind înconjurată pe trei părţi de clădiri cu locuinţe şi magazine, se află Biserica „Sfântul Gheorghe“ – Vechi. Mai întâi biserică de mir, pentru o scurtă vreme mănăstire, timp în care se crede că a funcţionat şi ca sediu mitropolitan, apoi iarăşi b

iserică de mir, acest sfânt lăcaş a avut un rol cultural şi administrativ deosebit în viaţa Cetăţii lui Bucur. Acum, la „Sfântul Gheorghe“ – Vechi se încearcă să se păstreze tradiţiile legate de acest trecut cultural-educativ al bisericii. Mai mulţi studenţi primesc burse de studiu, iar în prezent se dezvoltă o şcoală de pictură închinată Sfântului Evanghelist Luca.

Pe terenurile aflate în proprietatea bisericii s-a creionat actualul centru al Bucureştiului. În sec. al XVII-lea s-a podit cu scânduri „Uliţa cea mare“, care trecea pe lângă biserică, pornind din „Târgul din lăuntru“ şi mergând spre „Târgul de afară“. Acesta se va numi „Podul târgului de afară“, iar mai târziu, în secolul al XIX-lea, se va numi Calea Moşilor.

În această perioadă, Bucureştiul era organizat administrativ pe parohii, iar mahalaua târgului din lăuntru, unde se încrucişau şi de unde porneau toate drumurile Bucureştiului, se numea şi mahalaua „Sfântul Gheorghe“ – Vechi. Cum este consemnat în pisanie, biserica a fost ctitorită în 1492 de către Nedelcu din Balaci (Ilfov).

Mănăstire pentru o vreme

Mai târziu, rectitorirea Bisericii i se atribuie unui alt Nedelco Bălăceanul, mare vornic, împreună cu soţia sa Anca din Glina, în timpul primei domnii a lui Mircea Ciobanul. În jurul anilor 1575-78, ruda lui Nedelco Bălăceanu, Mitrea din Hotărani, mare Vistier, împreună cu soţia sa, jupâneasa Neaga din Cislău, rectitoresc Biserica „Sfântul Gheorghe“ – Vechi. În această perioadă, tradiţia ne spune că Mănăstirea „Sfântul Gheorghe“ – Vechi ar fi fost, vreme de 30 de ani, scaunul Mitropoliei Ungrovlahiei.

În 16 iunie 1668, Mănăstirea „Sfântul Gheorghe“ – Vechi devine metoc al Mănăstirii „Sfânta Ecaterina“, „a lui Pană Vistier“, din Bucureşti, care era închinată Mănăstirii „Sfânta Ecaterina“ de la Muntele Sinai.

Biserica şi mănăstirea ard în 1718, dar sunt refăcute în 1724 de către Iamandi Dragul Chiurci-başa, starostele breslei blănarilor, împreună cu soţia sa Smaranda, ca urmaşi ai vechilor ctitori, boierii Bălăceni şi Căzăneşti.

Pomelnicele bisericii vorbesc şi despre alţi ctitori, „dupre vremi“, însă nu s-au păstrat numele tuturor, deoarece, după fiecare restaurare a bisericii, se întocmea un pomelnic nou în care erau trecuţi doi, trei dintre ctitorii vechi, după care erau înşiruiţi ctitorii noi cu neamurile lor, semn că aici se păstrează tradiţia şi respectul pentru înaintaşi. „Fiecare paroh, responsabil cu administrarea bunilor bisericii şi a bunei activităţi a acesteia, trebuie să şi-o asume indiferent dacă slujeşte într-o biserică cu tradiţie, veche sau într-o parohie nou înfiinţată, dar într-o biserică cu tradiţie responsabilitatea sporeşte în funcţie de trecut, în funcţie de realizările comunităţii respective, iar noi încercăm să purtăm neîncetat aici, la parohia noastră, respectul cuvenit înaintaşilor“, ne-a declarat părintele paroh Ionel Durlea.

Distrusă de către „focul cel mare“ din 23 martie 1847

Zdruncinată de cutremurele din 1802 şi 1838, este definitiv distrusă de către „focul cel mare“ din 23 martie 1847, dar îndată refăcută de enoriaşi în frunte cu epitropul Marinciu Petrovici. Este redată cultului la 1849 august 20, primind două noi hramuri: „Sf. Mare Mucenic Mina“ şi „Sf. Cuv. Antonie cel Mare“, inclusiv icoana făcătoare de minuni a Sf. Antonie, datând probabil din secolul al XV-lea, scăpată ca prin minune din Biserica „Sf. Anton“ sau a Puşcăriei, arsă şi ea la „focul cel mare“ şi care nu s-a mai refăcut.

Această biserică rezistă numai până în 1875 când, fiind foarte şubredă, epitropia hotărăşte s-o dărâme. Epitropii bisericii purced la reconstruirea bisericii după planurile şi sub îngrijirea inginerului statului, Dumitru Poenaru. Biserica nouă este târnosită de mitropolitul Calinic Miclescu în 1881, în ziua hramului. Cu acest prilej mai primeşte alte două hramuri, „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron“ şi „Sf. Mare Mucenic Dimitrie“. Biserica a mai fost renovată de-a lungul vremii de mai multe ori şi resfinţită iarăşi în 1987.

„Cea mai veche şcoală românească cu caracter statornic“

Curând, după întemeierea lui, acest lăcaş ajunge un loc de învăţătură a cărţii sloveneşti, un aşezământ de pregătire a diacilor, adică a scriitorilor ce urmau să compună şi să scrie cărţile şi hrisoavele domneşti.

În curtea bisericii, în partea de miazăzi, a funcţionat, sub oblăduirea şi cu cheltuiala Epitropiei de la „Sfântul Gheorghe“ – Vechi, Şcoala de slovenie în care erau pregătiţi grămăticii domneşti şi care a fost numită de Gheorghe Nedioglu „cea mai veche şcoală românească cu caracter statornic“. În această incintă şi-au început activitatea, până la construirea propriilor şcoli, şi renumitele licee „Gheorghe Lazăr“ şi „Gheorghe Şincai“.

„La «Sfântul Gheorghe» – Vechi este o tradiţie culturală şi mai ales formativ şcolară, pentru că aici a funcţionat cea mai veche şcoală de slovenie cu caracter continuu, din Ţara Românească. Aici a fost cea mai veche şcoală în care se formau grămăticii, se formau cancelarii de la cancelariile domneşti şi de la cele mitropolitane şi episcopale. Tradiţia şcolii s-a continuat, iar această şcoală a fost foartă multă vreme susţinută de Biserică“, ne-a povestit părintele paroh Durlea.

Stan Grămăticul a fost unul dintre cei mai vechi dascăli sloveneşti ai şcolii de la „Sfântul Gheorghe“ – Vechi. Acesta a avut desigur urmaşi, care au trecut, în decursul vremilor, pe la acest lăcaş de învăţătură slovenească, dar care stau încă necunoscuţi în sumedenia de hrisoave nepublicate şi necercetate încă.

„Şcoală slovenească şi rumânească“

Pentru că existau foarte multe acte vechi, scrise în limba slovenească, pe care acum nu le mai înţelegea nimeni, şi pentru că, cu timpul, această limbă a fost scoasă din Biserică şi din cancelaria domnească, era mare nevoie de oameni instruiţi care să poată tălmăci documentele sloveneşti din cadrul diferitelor administraţii ale statului. Pentru aceasta a fost reorganizată vechea şcoală slovenească de la „Sfântul Gheorghe“, iar ucenicii ei au început să servească ca tălmaci ai actelor sloveneşti. Limba actelor oficiale fiind acum cea românească, s-a simţit nevoia, cu mult mai mare încă şi a unor scriitori, care să redacteze şi să scrie frumos în româneşte hrisoavele pe care le dădea domnul. Pregătirea acestor scriitori s-a încredinţat tot şcolii de la „Sfântul Gheorghe“ – Vechi, care ajunge astfel o „şcoală slovenească şi rumânească“, cum o aflăm numită în documentele de mai târziu. Astfel, şcoala avea acum o dublă ţintă, pregătirea tălmăcitorilor din sloveneşte şi a scriitorilor în româneşte.

„Şcoala a plecat de la altar, de la jertfa liturgică, şi s-a răspândit prin tinda Bisericii, spre popor“

La mijlocul secolului al XIX-lea, aici şi-au început activitatea şi două mari licee din Bucureşti, „Gheorghe Lazăr“ şi „Gheorghe Şincai“. Tradiţia s-a continuat mai apoi prin transformarea acestor două licee în Şcoala ajutătoare pentru surdo-muţi din Bucureşti.

Chiar în perioada comunistă sunt mărturii foarte clare că Biserica „Sfântul Gheorghe“ – Vechi a sprijinit această şcoală specială, iar fetele de la această şcoală cu internat îşi petreceau timpul liber în curtea bisericii şi participau la activităţile comunităţii de aici.

Din păcate, în anii â80, această şcoală a fost transformată într-un trust de construcţii.

„Înaintaşii noştri au fost conştienţi că întreaga formare a poporului s-a făcut prin Biserică şi chiar formarea limbii române, structura educaţională, s-a creat prin Biserică. Sfânta Liturghie a fost cea care a dat un caracter formativ aparte poporului român. Poporul român este format pe o cultură spirituală, liturgică, încât se confundă până la un punct viaţa personală cu viaţa dedicată slujirii lui Dumnezeu.

Biserica s-a îngrijit şi a ştiut că îi cade în responsabilitate educarea acestui neam. Şcoala făcea parte integrantă din viaţa Bisericii. Şcoala a plecat de la altar, de la jertfa liturgică, şi s-a răspândit prin tinda Bisericii, spre popor. Şcoala a fost totdeauna în Biserică, iar Biserica s-a manifestat viu şi activ în şcoală, în formarea acestui neam“, ne-a mai spus părintele Ionel Durlea.

Burse pentru studenţi şi elevi

La „Sfântul Gheorghe“ – Vechi se încearcă şi acum să se păstreze câteva tradiţii legate de acest trecut cultural-educativ al bisericii. În fiecare an, consiliul parohial aprobă un buget pentru acordarea unor burse pentru elevii care se apropie de altarul acestei biserici şi care sunt dornici să înveţe carte. Astfel, la începutul fiecărui an, pe lângă donaţiile de rechizite şi toate cele necesare pentru micuţii şcolari, opt studenţi primesc din partea Bisericii burse pentru a-şi putea continua studiile la facultate. Ei sunt identificaţi, încadraţi pe liste nominale şi primesc câte 300 de lei lunar. Alţi patru studenţi sunt cazaţi în regim gratuit în aşezămintele bisericii, iar aceştia participă în schimb la viaţa bisericii, fiind de folos în diverse acţiuni şi proiecte administrative, culturale şi pastoral-misionare ale comunităţii de aici. „Trebuie să ne ridicăm pe cât se poate la nivelul înaintaşilor noştri, pentru a duce mai departe această tradiţie culturală şi să arătăm că Biserica se ocupă de om în integralitatea lui şi nu doar de o parte anume a omului, cum ar fi partea spirituală, ci de omul întreg, trup şi suflet, pentru că aşa l-a creat Dumnezeu şi aşa se va mântui prin Biserica lui Hristos, prin Biserica pe care noi o slujim“, a spus parohul bisericii.

Biserica „Sfântul Gheorghe“ – Vechi are şi un site pe care îl pot accesa toţi cei care doresc să afle programul de la biserică, informaţii despre aceasta, precum şi diverse sfaturi duhovniceşti, dar şi o foaie parohială, în care se găseşte, săptămânal, predica duminicii şi cuvinte de folos de la părinţi duhovniceşti. „Pentru o parohie care lucrează cu mulţi tineri este necesară existenţa unei pagini de internet a parohiei, pentru că astfel se înlesneşte comunicarea. Pagina de internet este o informaţie şi o invitaţie pentru a participa la viaţa liturgică şi religioasă a comunităţii. Liturghia se realizează doar în biserică, iar informaţia despre Liturghie şi despre viaţa liturgică a bisericii şi a comunităţii li se oferă tuturor tinerilor şi celor interesaţi pe acest site. Site-ul este un pas înainte de a intra şi trăi într-o comunitate“, ne-a mai explicat părintele Durlea.

Centrul de pictură „Sfântul Luca“

Oricine intră şi se închină în biserică poate observa, la ieşire, în faţa bisericii, o cămăruţă în care, în fiecare joi, aproximativ 10 copii îşi petrec timpul liber, învăţând să picteze.

De la părintele Sorin-Vasile Tancău, slujitor al bisericii şi coordonator al acestui centru de pictură, închinat Sfântului Evanghelist Luca, am aflat că iniţiativa de a avea o şcoală de pictură în parohie a pornit în primăvara aceasta, de la gândul de a-l ajuta pe tânărul pictor Daniel să îşi găsească un atelier, mai precis un spaţiu adecvat pentru pictarea icoanelor.

„Ştiam că este absolvent al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, secţia Artă Sacră, şi că are de la Dumnezeu darul acesta minunat de a zugrăvi sfinţii Săi. Aşadar, cu încuviinţarea colegilor mei de altar, am gândit că vechea noastră casa parohială poate fi un loc potrivit pentru a-i sprijini pe copiii care participă la slujbele din biserica noastră, pentru a identifica aptitudinile lor şi a le dezvolta“, ne-a spus părintele Sorin-Vasile Tancău.

După ce ne-am închinat, am intrat şi noi şi i-am vizitat pe iconarii de aici. Bucuroşi şi entuziasmaţi, în jurul icoanelor, a pensulelor şi creioanelor, micuţii noştri artişti ne-au povestit că sunt foarte bucuroşi că îşi pot petrece timpul pictând, mai ales „aici, foarte aproape de biserică“.

Domnul Daniel Neculae stă cu mult drag în mijlocul icoanelor şi a copiilor, învăţându-i să mânuiască mai întâi creionul şi mai apoi pensula. Slujeşte cu drag Bisericii, icoanelor şi oamenilor şi se bucură că acest atelier este în curtea bisericii, pentru că ştie că „tinerii pictori care vor să deprindă meşteşugul zugrăvirii sfintelor icoane trebuie să fie prezenţi la slujbele pe care le oficiază Biserica. Este demnă de apreciat iniţiativa părinţilor de la Biserica „Sfântul Gheorghe“ – Vechi de a pune bazele unei şcoli de pictură bizantină. Mai presus de pregătirea tehnică desăvârşită, neexcluzând-o pe aceasta, se află trăirea în adevăratul duh al Bisericii, al cărei Cap este Hristos“.

„Darul pictării icoanelor este unul rar şi de aceea el trebuie descoperit şi cultivat“

Finalitatea acestor cursuri de pictură se doreşte a fi o expoziţie de icoane, care să aibă loc întotdeauna la sărbătoarea cea mare a parohiei, la prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. De la părintele Tancău am aflat că prin aceste expoziţii se va încerca valorificarea acestor copii, pentru a putea fi recompensaţi şi de asemenea pentru a strânge fonduri cu care să se cumpere materiale necesare şcolii de pictură.

Pentru copiii care se apropie de Biserică şi sunt înzestraţi cu daruri se doreşte de asemenea iniţierea şi a unui mic atelier pentru confecţionarea de metanii şi cruciuliţe sculptate în lemn şi candele.

„Copiii au răspuns bucuroşi la chemarea noastră şi am stabilit ca să se întâlnească o dată pe săptămână la şcoala de pictură. Fiindcă sunt cel mai tânăr dintre slujitorii parohiei, am ales să mă ocup de activităţile cu tineretul. Din dorinţa de a-i atrage către Biserică ne-am gândit să le propunem activităţi specifice vârstei lor, plăcute şi antrenante, dar care să le ofere posibilitatea înmulţirii talanţilor cu care au fost înzestraţi. Darul acesta al pictării icoanelor este unul rar şi de aceea el trebuie descoperit şi cultivat. Faptul că timpul lor liber îl folosesc în curtea bisericii auzind mărturii despre viaţa sfinţilor sau confecţionând mici obiecte liturgice constituie un mijloc foarte eficient de catehizare a copiilor şi tinerilor“, ne-a mai spus coordonatorul şcolii de pictură.

Se doreşte de asemenea ca în vacanţele viitoare ale micuţilor să se organizeze, la una din mănăstirile Arhiepiscopiei Bucureştilor, o tabără creştin-ortodoxă de pictură, unde copiii să deseneze intensiv şi, totodată, să se integreze în programul liturgic existent, pentru a gusta din frumuseţea trăirii ortodoxe în Hristos. „Cel mai mare câştig din această activitate este apropierea tinerilor din biserica noastră faţă de Dumnezeu şi totodată a familiilor acestora, deoarece copiii le povestesc părinţilor şi aceştia îi lasă cu mare drag să participe la activităţi specifice vârstei lor, care se desfăşoară în cadrul Bisericii“, ne-a mai explicat părintele Sorin-Vasile Tancău.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: