Parohia "Sfântul Gheorghe Vechi" București

Arhiepiscopia Bucureștilor – Protoieria Sector 3 Capitalã

Agheazma, medicament pentru omul credincios

Posted by Parohia Sf. Gheorghe Vechi pe 21/11/2009

Slujba Aghezmei mici sau sfinţirea cea mică a apei se săvârşeşte de către preot în biserici sau în casele credincioşilor cu diferite prilejuri. Slujba Aghezmei cuprinde sfinţirea apei, stropirea cu apă sfinţită a celor prezenţi şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor ce participă. În interviul ce urmează, părintele Ionel Durlea, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ – Vechi, din Capitală, şi inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, ne vorbeşte despre timpul şi momentul săvârşirii acestei sfinte slujbe, despre pregătirea duhovnicească a celor care participă la această ierurgie şi ne explică momentele liturgice principale ale slujbei.

Slujba de sfinţire a apei este una dintre cel mai des săvârşite ierurgii în Biserica Ortodoxă. Care este temeiul scripturistic al săvârşirii ei şi de când există această slujbă?

Trebuie să precizăm de la început că slujba sfinţirii apei sau Agheazma este de două feluri: mare şi mică. Agheazma mare se săvârşeşte în amintirea botezării Domnului de către Sfântul Prooroc Ioan în Iordan. Slujba ei este total diferită de cea a Aghezmei mici, rugăciunile şi cântările din cuprinsul ei amintind şi preaslăvind acest eveniment. Ea se săvârşeşte atât în ajunul Bobotezei, când se sfinţeşte apa cu care preoţii botează apoi casele credincioşilor, cât şi în ziua Bobotezei, când se sfinţeşte Agheazma pe care credincioşii o iau acasă, pentru tot anul. Agheazma mică se săvârşeşte cel mai des. După cum citim în Molitfelnic, la îndrumările ce se dau preotului înainte de începutul slujbei, Agheazma mică „se face spre toată trebuinţa, la întâia zi a fiecărei luni sau când va voi cel mare, ori când va cere credinciosul ş…ţ că prea bun şi folositor de suflet obicei este să se facă în biserici, în mănăstiri şi în case, sfinţirea apei la toate zilele dintâi ale lunii şi stropirea oamenilor în mănăstiri şi în chilii, asemenea şi în casele mirenilor şi toate ale lor“. Vedem, aşadar, că Agheazma mică se poate săvârşi oricând este nevoie, după cum „va voi cel mare“, adică ierarhul locului într-o eparhie, stareţul sau stareţa într-o mănăstire, de asemenea credincioşii în familiile şi gospodăriile lor.

Originea acestei slujbe nu stă într-un temei scripturistic anume. Ne-am învăţat să răspundem în chip „sectar“, dând o trimitere scripturistică sau mai multe (cu cât mai multe cu atât mai întemeiat) drept temei pentru oricare lucrare liturgică ce se săvârşeşte în Biserică. Lăsăm deoparte, ne ferim chiar să discutăm despre puterea şi lucrarea harică a Bisericii, primită de la Mântuitorul Hristos şi ne poticnim în literă, în text. Omorâm duhul şi „servim“ litera. Nu vedem pădurea din cauza copacilor. Uităm că litera este expresia duhului, aşa cum fapta este dovada credinţei. Sfânta Scriptură este plină de mărturii şi de motivări în sprijinul acestei lucrări liturgice. Începând de la facerea lumii, când „Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor“ (Facerea 1, 2), trecând prin apele potopului ori ale Mării Roşii, prin spălările rituale înaintea unor acte sacre sau voturi personale ori în urma unor căderi asumate, ajungând până la Iordan şi trecând cu Hristos dincolo de el, sunt suficiente dovezi în sprijinul slujirii noastre. În Sfânta Scriptură, ai cărei mărturisitori suntem, apa a fost socotită drept element creator şi restaurator (curăţitor) prin harul Duhului Sfânt. Ca purtătoare a chipului lui Dumnezeu şi păstrătoare a revelaţiei primordiale, întreaga omenire a recunoscut, sub forme şi manifestări empirice ale credinţei, fără conştiinţa lucrării divine implicite, apa drept element primordial şi purificator. Există şi astăzi astfel de credinţe şi manifestări. Mai mult, din pricina necunoaşterii profunde şi explicite a acestei lucrări liturgice, mulţi dintre credincioşii noştri o înţeleg greşit, ca pe ceva ancestral, de sorginte şi cu „puteri magice“. Aşadar, apa, ca toate cele create de Dumnezeu, este un element folosit, din şi cu raţiune divină, atât la crearea, cât şi la restaurarea (curăţirea) întregii creaţii a lui Dumnezeu.

Ce este Agheazma mică şi care sunt materiile necesare pentru săvârşirea acestei ierurgii?

Cuvântul grecesc aghiazmă (popular aiazmă sau simplu iazmă) înseamnă sfinţire, în cazul acesta – sfinţirea apei. La români, prin acest termen se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba de sfinţire a apei. În unele părţi ale ţării noastre mai este numită şi sfeştanie sau feştanie, termen preluat din slavonă şi care înseamnă luminare. De aici şi alţi termeni populari folosiţi în anumite regiuni pentru numirea Aghezmei mici – luminare sau slujba luminării sau a luminilor. Această denumire era folosită în vechime mai mult pentru Agheazma mare, care se săvârşeşte la Bobotează, pentru că acum se botezau catehumenii, iar ziua însăşi purta numele de ziua luminilor sau a luminării. În privinţa materiei folosite, este vorba numai de apă. De regulă, se foloseşte apă neîncepută, ceea ce vrea să însemne apă proaspătă, scoasă atunci din fântână sau, în cazul celor de la oraş, turnată, înainte de începerea slujbei, de la robinet ori dintr-o sticlă nedesfăcută de apă plată într-un vas curat. Pentru săvârşirea slujbei preotul mai are nevoie de veşminte – epitrahil şi felon, de Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, cădelniţă (căţuie) sau vas pentru tămâie, sfeşnic cu lumânare şi mănunchiul de busuioc pentru stropit (sfitocul sau sfiştocul).

„Agheazma este timp de sfinţenie“

Pentru că suntem la începutul Anului bisericesc, vă rugăm să ne precizaţi când se săvârşeşte slujba Aghezmei şi unde? Cei care participă la această slujbă trebuie să se pregătească special din punct de vedere duhovnicesc?

Agheazma mică se săvârşea, în vechime, la fiecare început de lună nouă. Originea acestui obicei trebuie căutată în dorinţa Bisericii de a înlocui, printr-un serviciu religios creştin, obiceiurile păgâne de la serbările lunilor noi. Totodată, era un prilej de întâlnire şi întărire a credinţei credincioşilor în raport cu manifestările sociale ale vremii, precum şi un timp de sfinţire, care reînnoia legătura dintre om şi Dumnezeu. De aceea, prin unele părţi ale ţării (tot mai puţine) s-a păstrat până astăzi obiceiul ca, la începutul fiecărei luni noi, credincioşii să se adune în biserică pentru săvârşirea slujbei Aghezmei, iar cu apa sfinţită să meargă acasă şi să-şi stropească gospodăriile şi animalele din curte. Acolo unde pot, merg preoţii înşişi şi stropesc atât pe credincioşi, cât şi casele şi gospodăriile lor. Cu atât mai mult, la începutul noului an bisericesc s-a statornicit să se săvârşească slujba Te Deumului însoţită de Agheazma mică, astfel încât, aşa cum cerem binecuvântarea lui Dumnezeu pentru fiecare zi sau lună, la fel să primim pentru întreaga „cunună nouă“ a anului. Aşa cum am spus, însă, la început, Agheazma mică se săvârşeşte mai ales la cererea credincioşilor, ori de câte ori aceştia solicită. Ca loc al desfăşurării, pe lângă biserică, Agheazma mică poate fi făcută în casele credincioşilor, la locurile de muncă, în şcoli, în instituţii, pe ogoare, la sfinţirea fântânilor şi oriunde se arată dorinţa de sfinţire a omului şi a firii înconjurătoare, dacă decenţa locului o permite în raport cu rostul şi însemnătatea slujbei. În ceea ce priveşte pregătirea pentru săvârşirea acestei slujbe, este şi ea una deosebită, atât pentru credincioşi, cât şi pentru preot. Nu este o întâlnire mondenă, aşa cum tinde să se întâmple acum în mediile urbane. Nu este un prilej de „chef“, deşi ştim câtă bucurie şi binecuvântare aduce. Este timp de sfinţenie şi, de aceea, majoritatea credincioşilor cer săvârşirea acestei ierurgii mai ales în post, atât în posturile mari de peste an, cât şi în zilele săptămânale de post. Credincioşii se pregătesc în mod deosebit pentru acest moment, atât pe ei înşişi, prin post şi rugăciune, cât şi locuinţele, prin curăţenie şi lucrări de întreţinere. La rândul său, cel ce săvârşeşte slujba, preotul, trebuie să se pregătească duhovniceşte prin post, rugăciune şi printr-un cuvât de învăţătură, pentru că acesta este momentul cel mai prielnic să întâlnească o familie în întregul ei, o Biserică mică, un pământ în care să semene cuvântul lui Dumnezeu.

„Creştinul deprins cu sfinţenia ia Agheazma pentru a se sfinţi“

Când se bea Agheazma mică?

Agheazma mică se bea în tot timpul anului. Bineînţeles, nu se bea ca orice băutură, ci cu grijă deosebită, cu pregătire, cu un scop anume. Este ca un medicament al omului credincios. Aşa cum cineva deprins cu boala ia medicamente la timpuri bine stabilite, pentru a o ţine sub control, la fel creştinul deprins cu sfinţenia ia Agheazma pentru a se curăţi de păcate şi a se sfinţi pe sine, pentru numele lui Dumnezeu. De aceea, Agheazma se ia totdeauna dimineaţa, la un nou început, după ce creştinul s-a trezit din somn, s-a spălat, şi-a făcut rugăciunea, nu a gustat nimic din cele văzute ale lumii acesteia şi vrea să guste mai întâi, în chip sensibil, curăţenia apei sfinţite prin lucrarea Duhului Sfânt.

Vorbiţi-ne despre puterea tămăduitoare a apei sfinţite, din care beau credincioşii şi cu care preotul îi stropeşte?

Despre această putere nu vorbim noi, ci vorbeşte conţinutul rugăciunilor acestei slujbe. Prin apa aceasta se coboară asupra întregii firi „lucrarea cea curăţitoare a Treimii celei mai presus de fire“. Ea devine astfel deopotrivă „tămăduitoare sufletelor şi trupurilor“ şi „izgonitoare a toată puterea cea potrivnică“. Luată cu credinţă, este folositoare tuturor „care au trebuinţă de ajutor şi folosinţă de la Dumnezeu“. Prin „gustarea şi stropirea cu apa aceasta“, credincioşii cer lui Dumnezeu să devină „fii şi moştenitori ai împărăţiei Sale“.

Explicaţi-ne momentele liturgice principale ale acestei slujbe.

Formularul liturgic (slujba) al Aghezmei mici nu este unul foarte dezvoltat. În esenţă, cuprinde o parte începătoare, în care, pe lângă binecuvântare şi rugăciunile obişnuite de la începutul fiecărei slujbe, sunt citiţi şi Psalmii 142 şi 50, care subliniază în cuprinsul lor neputinţa firii omeneşti şi nevoia de ajutor şi de sfinţire din partea lui Dumnezeu. Avem, aşadar, motivaţia acestei slujbe. Urmează o serie de tropare scurte adresate îndeosebi Maicii Domnului, ca mijlocitoare şi ajutătoare a noastră. Pericopa Apostolică şi Evanghelia care se citesc sunt în strânsă legătură cu evenimentul, vorbindu-ne – prima despre sfinţirea care ne face părtaşi cu Dumnezeu, cea de-a doua – despre lucrarea harică, prin apă, sub oblăduirea Duhului Sfânt, de a dobândi însănătoşirea necesară acestei împărtăşiri. Urmează rugăciunea de mijlocire şi sfinţire, moment în care preotul face de trei ori semnul Sfintei Cruci în apă, imitând şi închipuind astfel pe Îngerul Domnului, care tulbura apa la vreme (Ioan 5, 4). Slujba se încheie tot cu o serie de tropare în care se explică succint slujba săvârşită şi cu o ectenie în care sunt pomeniţi cei prezenţi şi toţi binecredincioşii creştini.

În popor există credinţa că Agheazma se poate înmulţi. Această credinţă este conformă învăţăturii noastre ortodoxe?

În înţelesul celor cuprinse în formularul liturgic, al actului liturgic săvârşit, slujba Aghezmei mici este unică şi unitară, aşa cum, de altfel, sunt toate serviciile divine în Biserica Ortodoxă. De aceea, nu putem vorbi despre o înmulţire a apei sfinţite atât timp cât ea se săvârşeşte într-un moment şi cu un scop anume.

Cum reuşiţi în activitatea pastorală să explicaţi oamenilor că Agheazma mică nu trebuie inclusă în rândul altor practici oculte de vindecare sau rezolvare minunată a problemelor fiecăruia?

Este adevărat că foarte mulţi oameni confundă învăţătura Bisericii şi viaţa credincioşilor ei cu mulţimea de credinţe şi practici pan-sociale, le-aş numi eu, în esenţa lor oculte şi care aduc mare tulburare în Biserică. Prin atitudinea pe care o am în slujire, prin autoritatea pe care o impun atunci când sancţionez cea mai mică atitudine a cuiva în înţelegerea lucrurilor, am reuşit, cel puţin în rândul credincioşilor pe care îi păstoresc personal, să lămuresc toate aspectele legate de adevărul de credinţă al Bisericii Ortodoxe.

Cum şi când se săvârşeşte Agheazma de la Izvorul Tămăduirii şi cu ce se deosebeşte aceasta de Agheazma mică, care se săvârşeşte de obicei?

Agheazma de la Izvorul Tămăduirii se săvârşeşte chiar în ziua praznicului. Nu este cu nimic altceva deosebită de Agheazma mică, în afară de bucuria Învierii Domnului şi de cântările speciale din Săptămâna Luminată, care se cântă la toate slujbele, inclusiv la înmormântare. Agheazma de acum se foloseşte, ca şi cealaltă sfinţită, în timpul anului ori la vreun eveniment special din viaţa credincioşilor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: