Parohia „Sfantul Gheorghe Vechi” Bucuresti

Arhiepiscopia Bucurestilor – Protoieria 3 Capitala

  • Adresa

    Calea Mosilor nr. 36
    Sector 3, Bucuresti
    Telefon +4021-3147789
    parohia@sfantulgheorghe.ro
  • Navigare rapida

  • Vizitatori

    • 62,649 Vizite din 25.03.2009


  • free counters

Istoric

Parohia Sf. Gheorghe Vechi

„SF. GHEORGHE A LUI MITREA VORNICUL”

HRAM: Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir


Biserica Sfnatul Gheorghe Vechi

Biserica Sfantul Gheorghe Vechi

Biserica „Sfântul Gheorghe Vechi” se află în centrul Bucureştiului, la circa 400 m. sud de biserica Sfântul Gheorghe Nou, la începutul Căii Moşilor, fiind înconjurată pe trei părţi de clădiri cu locuinţe şi magazine. Într-un hrisov al Sfân­tului Martir Constantin Vodă Brâncoveanu, din 25 ianuarie 1695, o găsim pentru prima oară cu titulatura de „Sfântul Gheorghe Vechi”, spre a fi deosebită de ctitoria sa cu acelaşi hram, „Sfântul Gheorghe Nou”.

Mai întâi biserică de mir, pentru o scurtă vreme mănăstire, timp în care se crede că a func­ţionat şi ca sediu mitropolitan, apoi iarăşi biserică de mir, acest sfânt locaş a avut un rol cultural şi administrativ deosebit în viaţa Cetăţii lui Bucur.

Pisaniile Bisericii „Sfântul Gheorghe Vechi” consemnează patru rânduri de ctitori:

1. În fruntea celor dintâi, pentru perioada 1492 – 1724, sunt pomeniţi „Nedeico Vornicul şi soţia sa Anca”;

2. Pentru perioada 1724-1847, sunt con­semnaţi drept ctitori principali Iamandi Dragul şi soţia sa, Smaranda;

3. La 1849 este pomenit Marinciu Petrovici;

4. Iar „Ctitorii noi”, adică cei care au ridicat biserica în forma actuală, pe alte temelii, între 1875 şi 1881, sunt Protopopul Theodor Econo-mu cu soţia sa, Ecaterina şi Dimitrie Frangulea cu soţia sa, Zoiţa.

Pomelnicele bisericii vorbesc şi despre alţi cti­tori, „dupre vremi”, însă nu s-au păstrat numele tuturor, deoarece după fiecare restaurare a bisericii se întocmea un pomelnic nou în care erau trecuţi doi, trei dintre ctitorii vechi, după care erau înşi­ruiţi ctitorii noi cu neamurile lor. (Mon. P. 9-10).

Pe terenurile aflate în proprietatea ei s-a cre­ionat actualul centru al Bucureştiului. Astfel, în sec. al XVII-lea s-a podit cu scânduri „Uliţa cea mare”, care trecea pe lângă biserică, pornind din „Târgul din lăuntru” şi mergând spre „Târgul de afară”. Aceasta se va numi „Podul târgului de afa­ră”, ulterior (sec. XIX) se va numi Calea Moşilor.

In această perioadă Bucureştiul era organizat administrativ pe parohii, iar mahalaua târgului din lăuntru, unde se încrucişau şi de unde por­neau toate drumurile Bucureştiului, se numea şi mahalaua Sf. Gheorghe Vechi.

După tradiţie, astfel cum este consemnat în pisania bisericii, biserica a fost ctitorită în 1492 de către Nedelcu din Balaci (Ilfov).

Mai târziu, unui alt Nedelco Bălăceanul, mare vornic, împreună cu soţia sa Anca din Glina, i se atribuie rectitorirea Bisericii, în timpul domniei lui Mircea (V) zis Ciobanul, probabil în prima sa domnie (1545-1552).

„Această sfântă biserică unde se prăznuieşte hramul Sf. Gheorghe s-au zidit din temelie de Jupan Nedelcu şi soţia sa Anca la anul 7000 figurând 30 ani scaun de Mitropolie, după aceea învechindu-se s-au prefăcut de D-lui Iamandi Dragul Chiurciu Başa cu soţia sa Zmaranda sub domnia lui Niculae Alexandru V în anul 7232 şi la 1847 martie 23 la focul cel mare a fost mistuită cu toată zestrea şi rămânând numai două ziduri şi după stăruinţa D-lui Mariniciu Petrovici a pre­oţilor Bisericii, a enoriaşilor şi altor ajutători s-a preînnoit iarăşi în zilele Prea Sf. Sale Părintelui Mitropolit D.D. Neofit. Iar la hram se va face mângâiere la săraci după venitul Bisericii”, (pisa­nie 1848).

Cercetări arheologice sumare făcute în 1954 la Sf. Gheorghe Vechi au scos la lumină, la nord de actuala biserică, jumătate suprapusă peste cea veche, temeliile impunătoare ale unei biserici ridicate probabil în prima sau în a doua jumătate a veacului al XVI-lea. Ca plan, acea biserică era de tipul celei de la Curtea Veche, cu o lungime de circa 27 m.

În jurul anilor 1575- 1578, ruda lui Nedelco Bălăceanu, Mitrea din Hotărani, mare Vistier (1574-1578), împreună cu soţia sa, jupâneasa Neaga din Cislău, rectitoresc Biserica Sf. Ghe­orghe Vechi. Un act din această perioadă, dat de Alexandru II Mircea (dealtfel şi cel mai vechi cunoscut despre biserica Sf. Gheorghe-Vechi) a fost scris de Stan Grămăticul în Cetatea de Scaun Bucureşti, „la Sfânta Mănăstire a Marelui Muce­nic al lui Hristos, Gheorghe”.

În această perioadă, tradiţia ne spune că Mă­năstirea Sf. Gheorghe Vechi ar fi fost, vreme de 30 de ani, scaunul Mitropoliei Ungro-Vlahiei.

În ce priveşte istoria mănăstirii de după invazia lui Sinan Paşa din noiembrie 1595, când ansamblul este distrus, nu avem decât informaţii sumare. Dintr-un act din 1621 noiembrie 10, aflăm că incinta de la Sf. Gheorghe Vechi cuprin­dea şi o impunătoare clopotniţă, probabil ace­eaşi cu cea avariată de Focul cel Mare din 1847, reconstruită ulterior, dar mai puţin înaltă şi dă­râmată apoi, fără vreun motiv serios, în 1915. În 1668, iunie 16, Mănăstirea Sf. Gheorghe Vechi este făcută metoh al mănăstirii Sf. Ecaterina („a lui Pană Vistier”) din Bucureşti, care era închinată Mănăstirii Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai. în acte datate 1664, martie 6, 1668, iulie 17 şi 1670 mai 15, biserica este numită „Sf. Gheorghe a lui Mitrea Vornicul” sau numai „biserica lui Mitrea Vornicul”.

Biserica şi mănăstirea ard în 1718, dar sunt refăcute în 1724 de către Iamandi Dragul Chiurci-başa (starostele breslei blănarilor), împre­ună cu soţia sa Smaranda, ca urmaşi ai vechilor ctitori, boierii Bălăceni şi Căzăneşti.

Zdruncinată de cutremurele din 1802 şi 1838, este definitiv distrusă de către Focul cel Mare din 23 martie 1847, dar îndată refăcută de enoriaşi în frunte cu epitropul Marinciu Petro­vici. Este redată cultului la 1849 august 20, pri­mind două noi hramuri: Sf. Mare Mucenic Mina şi Sf. Cuv. Antonie cel Mare, inclusiv icoana făcătoare de minuni a Sf. Antonie, datând proba­bil din secolul al XV-lea, scăpată ca prin minune din biserica Sf. Anton sau a Puşcăriei, arsă şi ea la Focul cel Mare şi care nu s-a mai refăcut.

Această biserică rezistă numai până în 1875 când, fiind foarte şubredă, epitropia hotărăşte s-o dărâme.

Biserica Sfantul Gheorghe Vechi

Biserica Sfantul Gheorghe Vechi

Epitropii bisericii purced la reconstruirea bisericii după planurile şi sub îngrijirea ingine­rului Statului Dumitru Poenaru. Constructor a fost Fritz Schiller, sculptor în lemn Petre Babic, iar poleitul tâmplăriei revine lui Franz Ferdinand. Lucrările se încheie în 1881, cu tot cu pictura, datorată pictorului prof. Gheorghe Pompilian având ca model pictura executată în acea vreme la biserica Sf. Nicolae din Şelari de maestrul G. Tattarescu, după cum îi ceruse ctitorul – protoiereul Theodor Economu. Biserica nouă este târnosită de Mitropolitul Calinic Miclescu în 1881, în ziua hramului Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Cu acest prilej mai primeşte două hramuri: Sf. Mare Mu­cenic Teodor Tiron şi Sf. Mare Mucenic Dimitrie.

Iconostasul este din lemn de paltin sculptat în stil baroc ucrainean. De altfel, în acelaşi stil se încadrează şi biserica. Parapetul cafasului şi uşile amvonului sunt din lemn de tei, sculptat şi poleit cu bronz. Uşile monumentale de intrare sunt din lemn masiv de stejar.

Biserica a mai fost renovată în 1940, după cutremur (refacerea tencuielilor turlelor), în 1964 (renovarea exteriorului), în 1985 când s-a spălat toată pictura, fiind resfinţită în ziua Sf. Mare Mu­cenic Gheorghe, apoi în 1987. In luna iunie 1998 a fost reînnoită în exterior.

Biserica este de plan triconc (32 x 16,9 m şi 24 m înălţime la turla-Pantocrator), cu pronaos supralărgit, caracteristic întregului secol al XIX-lea. Vestibulul mic, prevăzut cu trei uşi de intra­re, este delimitat la N-E şi S-E de două încăperi mici, cea de la nord închizând scara de acces la cafas, iar cealaltă, confesor şi încăperea arhivei, peste care se ridică turlele din faţada vestică. Pronaosul este pătrat, fiind boltit cu un sector de sferă, uşor turtit, ce se reazemă pe arce descărcate pe pile de zidărie. Simetric acestuia există o altă încăpere de serviciu. Acest spaţiu este acoperit de un arc în plin cintru, foarte lat, descărcat pe cele două pile masive, decorate cu o pereche de pilaş­tri încununaţi cu capiteluri neoclasice.

Naosul are două abside foarte adânci, se­micirculare la interior şi poligonale la exterior, prevăzute cu câte o fereastră. Este încununat de o turlă joasă, cu o boltă turtită, având tamburul circular la interior şi octogonal la exterior. Turla se reazemă pe patru mari arce în plin cintru care la rândul lor se descarcă pe patru pile de zidărie. Altarul este acoperit de o boltă în leagăn racorda­tă cu o semicalotă. De o parte şi de alta se găsesc proscomidiarul şi diaconiconul. Sub altar a fost amenajată încă de la construire, cripta mortuară pentru ctitori.

Construcţia are ziduri groase de 90-100 cm, pe fundaţii de beton şi cărămidă. In tâmplăria metalică a ferestrelor sunt încastrate geamuri colorate. Plăci de marmură alternate cu mozaic acoperă pardoselile.

Exteriorul bisericii este simplu, decorul fiind alcătuit din pilaştri cu capiteluri neocorintice, care sunt tencuiţi cu praf de piatră. Un fronton neoclasic se află deasupra pridvorului. Învelitoarea turlelor este din tablă pe şarpantă din lemn, cu o formă caracteristică barocului ucrainean, însă îndulcită după gustul românesc.

In curtea bisericii, în partea de miazăzi, a funcţionat, sub oblăduirea şi cu cheltuiala Epitropiei de la Sfântul Gheorghe Vechi, Şcoala de slovenie în care erau pregătiţi grămăticii domneşti şi care a fost numită de Gheorghe Nedioglu „cea mai veche şcoală românească cu caracter stator­nic”. In această incintă şi-au început activitatea, până la construirea propriilor şcoli, şi renumitele licee „Gheorghe Lazăr” şi „Gheorghe Şincai”.